Magnasci SRL, compania românească 🇷🇴 aflată în spatele rețelei globale de senzori uRADMonitor, a atins recent pragul de zece ani de activitate. În acest interval, evoluția a fost constantă și vizibilă: un ritm accelerat de dezvoltare a produselor, integrarea tehnologiilor performante necesare pentru a rămâne relevantă într-o piață aflată într-o continuă schimbare și o extindere progresivă la nivel internațional. Astăzi, peste 4000 de senzori uRADMonitor funcționează în mai mult de 70 de țări. În ordinea volumului instalat, cele mai multe unități se regăsesc în România, Statele Unite, Franța, Germania, Australia și Ucraina, instalate adesea în locații neașteptate și furnizând fluxuri continue de date în timp real, fie prin comunicații terestre, fie direct prin satelit.

Ceea ce a debutat ca o fereastră de oportunitate tehnologică – primul sistem uRADMonitor (prezent si în poză) un monitor de radiații complet automat bazat pe tehnologii IoT , s-a transformat într-un portofoliu de peste douăsprezece produse, fiecare adresând scenarii și aplicații distincte.

Poza: o parte din produsele uRADMonitor, “made in Romania”

La împlinirea unui deceniu, într-o coincidență aproape simbolică, compania a primit două distincții importante din partea CCIR și CCIAT, confirmând drumul parcurs și consolidând direcția pentru anii ce urmează.